Assemblée Générale élective de l'UCESIF
Le Conseil économique et social de la Roumanie a organisé le vendredi 8 décembre 2017, à son siège à Bucarest, une Assemblée générale élective de l'UCESIF. L'événement a réuni des représentants des CES francophones - Bénin, Burkina Faso, Côte d'Ivoire, France, Mali et Maroc - de l'Organisation internationale de la francophonie, de l'Ambassade de Côte d'Ivoire et du Royaume du Maroc. Trois membres de l'Union, qui n'ont pas pu assister à la réunion, ont mandaté M. Nizar Baraka, président du CESE au Maroc et président de l'UCESIF, pour les représenter. Il s'agit du Conseil économique et social de Guinée, du Conseil économique, social et culturel du Niger et du Conseil économique, social et environnemental du Sénégal. Les AES d'Arménie, du Cameroun, du Congo, du Gabon, de Grèce, du Liban, du Luxembourg, de Mauritanie, de Monaco et du Tchad ne pouvaient pas être représentées à cet événement.
Adunarea Generală Electivă a UCESIF
Sediul CES România
București, 8 decembrie 2017
Reuniunea a fost deschisă de președintele UCESIF dl Nizar Baraka, care a prezentat, în discursul său, o scurtă descriere a importantelor obiective îndeplinite în timpul mandatului lui ca președinte al UCESIF. Dl Baraka a amintit principalele puncte din foaia de parcurs a președinției sale, printre care s-au numărat promovarea drepturilor fundamentale prin Carta socială a UCESIF, elaborarea unei platforme comune pe tema schimbărilor climatice, cu scopul de a face auzită vocea UCESIF la conferințele COP21 și COP22, promovarea dialogului social și a responsabilității sociale a întreprinderilor, precum și susținerea generalizării nivelului minim de protecție socială universală. Dl Baraka și-a exprimat speranța că foaia de parcurs a noii președinții va continua obiectivele inițiate de președinția sa.
După discursul de deschidere al dlui Baraka, Adunarea Generală l-a ales pe dl Iacob Baciu, președintele CES România și președintele ACESIS, în funcția de președinte al UCESIF pentru un mandate de doi ani și, de asemenea, a stabilit alcătuirea noului Birou. Astfel, CES din Guineea ocupă poziția de prim-vicepreședinte, iar pozițiile de vicepreședinte sunt deținute de CES-urile din Benin, Burkina Faso, Coasta de Fildeș, Franța și Maroc. Totodată, Adunarea Generală a hotărât în unanimitate numirea unui (unei) vicepreședinte care să exercite funcția de trezorier adjunct și să îndeplinească atribuțiile trezorierului atunci când acesta se află în incapacitatea de a face acest lucru și extinderea Biroului de la 4 la 6 vicepreședinți, în scopul consolidării reprezentativității acestuia și pentru ca numărul de președinți participanți la reuniunile Biroului să fie mai mare.
În discursul său inaugural, dl Iacob Baciu a urat bunvenit celor prezenți la eveniment și a expus liniile directoare ale foii de parcurs ale noii președinții, sistematizate în 12 puncte, unele dintre acestea continuând obiectivele propuse de președinția anterioară.
Participanții l-au felicitat pe dl Baciu pentru caracterul ambițios al programului propus, fiecare dintre ei identificând aici chestiuni specifice țării sale. Totuși, s-a hotărât ca, în scopul eficienței, lista propunerilor să fie redusă la trei sau patru propuneri, urmând ca toți participanții să reflecteze asupra obiectivelor propuse și să încerce să cadă de acord asupra câtorva, considerate de toți cele mai relevante. Cei prezenți la reuniune au remarcat, de asemenea, faptul că președinția dublă pe care o deține CES România, atât în fruntea AICESIS, cât și în fruntea UCESIF, este simbolică la nivel înalt, lucru care va asigura, în următorii doi ani, o vizibilitate sporită Uniunii francofone.
Dl Iacob Baciu a luat din nou cuvântul în încheierea reuniunii Adunării Generale și a subliniat că obiectivul fundamental al consiliilor membre UCESIF trebuie să fie ancorarea fiecăruia în realitatea din țara sa, dar și de pe plan internațional, în contextul progresului tehnologic tot mai rapid, încurajând susținerea de către CES-uri a educației și adaptării tinerilor la noile tehnologii. Dl Baciu a accentuat importanța solidarității și a spiritului de echipă în rândul CES-urilor membre, lucruri care vor ajuta UCESIF să influențeze guvernele din spațiul francofon. În acest sens, dl Baciu a lansat rugămintea ca toți cei care s-au aflat de-a lungul timpului la conducerea Uniunii, precum și toți membrii UCESIF, care au acumulat cunoștințe, să îi fie alături în acești doi ani, împărtășindu-i experiențele lor.
După încheierea AG, noul Birou a organizat ad-hoc o primă reuniune neoficială, unde s-au discutat aspecte de ordin administrativ și financiar.