CESE
Comitetul Economic şi Social European este forumul instituţional european de consultare, reprezentare şi informare a societăţii civile şi locul unde aceasta îşi poate exprima punctele de vedere. CESE oferă reprezentanţilor organizaţiilor economice, sociale şi civice din statele membre posibilitatea de a juca un rol esenţial în formularea politicilor şi în luarea deciziilor la nivelul Comunităţii.
E vremea acțiunii - Fondurile pentru redresarea economiei europene trebuie eliberate
Declarația președintei CESE, dna Christa SchwengCESE
CESECESE a luat fiinţă în urma Tratatului de la Roma din 1957, iar importanţa sa a fost confirmată, şi rolul său consolidat prin Tratatul de la Nisa şi prin proiectul de Constituţie, ce cuprindeau prevederi referitoare la democraţia participativă şi la dialogul social.
Comitetul Economic şi Social European serveşte în principal ca organism consultativ al Consiliului Uniunii Europene, Comisiei şi Parlamentului European. Această consultare este obligatorie în ceea ce priveşte prevederile din Tratate, dar Comitetul este din ce în ce mai mult solicitat să formuleze avize exploratorii înaintea adoptării propunerilor şi a luării deciziilor politice. De asemenea, el mai poate să emită avize şi să elaboreze rapoarte informative din proprie iniţiativă. În plus, Comitetul este deosebit de activ în relaţiile internaţionale prin crearea şi menţinerea unor relaţii de colaborare cu reprezentanţi ai societăţii civile din ţările din afara UE.
Datorită Comitetului Economic şi Social European, construcţia europeană nu este sarcina exclusivă a Uniunii Europene şi a politicienilor acesteia, ci şi a membrilor publicului aparţinând organizaţiilor implicate în viaţa economică, socială şi civică a ţărilor lor.
România este reprezentată în cadrul CESE de 15 membri provenind din principalele confederaţii sindicale şi patronale şi din cele mai active organizaţii non-guvernamentale.
Daca nu vizualizati fisierele PDF atasate atunci click aici pentru Download Adobe Reader
Daca nu vizualizati fisierele MS Word atasate atunci click aici pentru download Word Viewer