Conferința internațională combaterea inegalităților din lumea muncii Grecia 2023
O delegație a Consiliului Economic și Social condusă de președintele Bogdan Simion și alcătuită din domnii Liviu Apostoiu, vicepreședinte, Mihai Dragoș, vicepreședinte, și Sterică Fudulea, membru al Biroului Executiv, și doamna Eugenia Ștefănescu, directoarea Direcției Relații Internaționale și Relații Publice, a participat la Conferința Internațională cu tema Rolul dialogului social și al instituțiilor sale în combaterea inegalităților din lumea muncii.
Participarea CES România la Conferința internațională cu tema "Rolul dialogului social și al instituțiilor sale în combaterea inegalităților din lumea muncii"
Atena, Grecia
23-24 noiembrie 2023
Conferința a avut loc în zilele de 23 și 24 noiembrie 2023 la Atena și a fost organizată în comun de Organizația Internațională a Muncii (OIM), Asociația Internațională a Consiliilor Economice și Sociale și Instituțiilor Similare (AICESIS) și Consiliul Economic și Social din Grecia (OKE).
La eveniment au participat 140 de invitați din 36 de țări de pe 5 continente.
În cele 4 sesiuni de lucru au fost dezbătute diversele aspecte ale inegalităților din lumea muncii, precum și metode prin care acestea ar putea fi combătute.
La finalul conferinței a fost adoptată o
declarație prin care toți cei prezenți se angajează să intensifice acțiunile menite să pună în aplicare politici naționale de reducere a inegalităților din lumea muncii prin intermediul dialogului social. Din comitetul de elaborare a Declarației de la Atena a făcut parte și reprezentantul consiliului român dl Mihai Dragoș. Dl Liviu Apostoiu a avut o intervenție în cea de-a patra sesiune de lucru, unde a vorbit despre inegalitățile din lumea muncii din România și despre rolul CES în combaterea acestora.
Daca nu vizualizati fisierele PDF atasate atunci click aici pentru Download Adobe Reader