Consiliul de Administrație al AICESIS 2021 - Videoconferință
Pe 29 iulie 2021 s-a desfășurat online reuniunea Consiliului de Administrație (CA) al Asociației Internaționale a Consiliilor Economice și Sociale și Instituțiilor Similare (AICESIS), la care au participat președintele CES și președintele de onoare al AICESIS, membru CES.
Consiliul de Administrație al AICESIS 2021
Videoconferință
29 iulie 2021
Au participat, de asemenea, reprezentanți ai CES-urilor din Coasta de Fildeș - consiliul care deține în prezent președinția AICESIS -, din Benin, China, Spania, Curaçao, Monaco, Republica Dominicană, Rusia, Saint Martin, Coreea.
Pentru că unii membri ai CA, în special de pe continentul european, nu au putut fi prezenți, iar proiectul de ordine de zi a CA cuprindea chestiuni importante pentru Asociație, precum propunerea de revizuire a Statutului, reînnoirea organelor AICESIS, analiza rapoartelor financiare și de activitate, colaborarea AICESIS cu Organizația Internațională a Muncii (OIM) și cu Consiliul Economic și Social al ONU (ECOSOC), președintele AICESIS a propus ca această reuniune să fie una informativă, urmând ca în septembrie să aibă loc o reuniune decizională a Consiliului de Administrație.
Președintele ivorian a deschis reuniunea, mulțumindu-le membrilor CA pentru prezență, după care membrii CA au adoptat noua ordine de zi propusă, care a cuprins următoarele puncte: discursul de deschidere al președintelui AICESIS, intervenția secretarului general al Asociației, prezentarea schematică a procedurii propuse de reînnoire a poziției de secretar general.
Președintele de onoare al AICESIS, reprezentant al CES-ului român, a luat cuvântul și a ridicat chestiunea provocărilor, dar și a noilor perspective aduse de actuala pandemie: de exemplu, necesitatea de a organiza reuniuni online a redus costurile aferente organizării de reuniuni fizice, însă, pe de altă parte, calitatea reuniunilor nu este aceeași și unele chestiuni nu au putut fi soluționate în lipsa reuniunilor fizice. Președintele de onoare al AICESIS a vorbit, de asemenea, despre raportul financiar din 2019 - cel de la sfârșitul mandatului său în fruntea AICESIS - menționat și de secretarul general și a evidențiat creșterea veniturilor Asociației în acest an în comparație cu anii precedenți.