Mass media

The Economic and Social Council (ESC) presents you with press releases, news and other information of public interest.


Tineretul, politicile și programele europene pentru tineret și tinerii din România, în contextul declarării de către Comisia Europeană a anului 2022 an european al tineretului

Vineri, 23 februarie 2024, începând cu ora 11:00, a avut loc masa rotundă prilejuită de lansarea studiului CES "Tineretul, politicile și programele europene pentru tineret și tinerii din România, în contextul declarării de către Comisia Europeană a anului 2022 an european al tineretului".



Studiul a fost realizat de o echipă de experți în domeniu și are drept scop prezentarea situației tinerilor din România. Deși țara noastră a avut acces la sume importante dedicate asigurării viitorului profesional al tinerilor prin Garanția pentru Tineret, studiul arată că problema tinerilor în situații NEET și șomeri s-a agravat chiar și în perioada de creștere economică anterioară pandemiei și războiului din Ucraina, între 2014 și 2019. În privința politicilor naționale, studiul arată că România nu are o strategie națională în domeniu din 2020, iar cea anterioară nu a avut planuri de implementare, astfel că se poate vorbi cu greu de un cadru strategic funcțional aici.

Atât în Europa, cât și în România este nevoie de o schimbare de paradigmă în ceea ce privește activitatea de tineret, cu măsuri integrate și inteligente, realizate în primul rând cu și pentru tineri, fără discriminare. De aceea, este nevoie, în primul rând, de dezvoltarea unui ecosistem de tineret care să aibă în centru nevoile și interesele generațiilor actuale și viitoare de tineri, prin care aceștia să fie atât beneficiari ai oportunităților oferite, cât și agenți de transformare și co-creatori ai viitorului comunității lor.

Evenimentul s-a desfășurat on-line și a reunit membri ai Parlamentului României, reprezentanți ai ministerelor interesate și ai altor instituții publice, experți din cadrul organizațiilor de tineret, precum și reprezentanți ai mediului neguvernamental, sindical și patronal. Au luat cuvântul domnul Cristian Brian, vicepreședintele Comisiei pentru tineret și sport - Camera Deputaților, domnul Cristian-Paul Ichim, membrul Comisiei pentru drepturile omului, culte si problemele minorităților naționale și președintele Subcomisiei pentru drepturile copilului - Camera Deputaților, doamna Oana Mitea, șef serviciu în cadrul Direcției Politici de Ocupare, Competențe și Mobilitate Profesională - Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, domnul Iacob Baciu, președintele Confederației Sindicatelor Democratice din România, reprezentanți ai Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România - domnul Sterică Fudulea, secretar general și domnul Daniel Urîtu, membru al Biroului Permanent, domnul Mircea Meriacri, președintele Consiliului Tineretului din România, doamna Andreea Scrioșteanu, membră a Consiliului Director al Forumului European de Tineret.
Studiul a fost prezentat de către experții care au participat la elaborarea lui: Andrei Dobre, Andrei Popescu, Yolanda Florescu, Adina Șerban, Irina Lonean. Dezbaterea a fost moderată de președintele comisiei responsabile cu realizarea studiului, domnul Mihai Dragoș, vicepreședintele CES din partea organizațiilor neguvernamentale ale societății civile.

Consiliul Economic și Social a organizat masa rotundă prilejuită de lansarea studiului
"Tabloul sănătății mintale în România" [VIDEO]

Vineri, 26 ianuarie 2024, începând cu ora 11:00, a avut loc masa rotundă prilejuită de lansarea studiului CES "Tabloul sănătății mintale în România" (descarcă).

Studiul a fost realizat de o echipă de experți în domeniul sănătății mintale și are drept scop prezentarea situației actuale a sănătății mintale în România și identificarea unor recomandări pentru îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate mintală și pentru dezvoltarea unor politici publice eficiente în acest domeniu.

Unele concluzii ale studiului, deși pot fi surprinzătoare, cum ar fi procentul de 3,47% din PIB pierdut de România în fiecare an prin costuri asociate cu lipsa tratamentului pentru tulburările de sănătate mintală, faptul că aproximativ jumătate din tulburările psihice încep înainte de vârsta de 18 ani sau că discrepanța rural-urban, sărăcia, precum și stigma asociată tulburărilor mintale îngreunează suplimentar accesul pacienților la tratamente validate științific, dar și că sărăcia și șomajul pot duce la creșterea stresului și a anxietății, care, la rândul lor, pot agrava problemele de sănătate mintală, reprezintă un indicator puternic al necesității de a interveni pentru a rezolva aceste probleme prin politici publice eficiente.

Evenimentul s-a desfășurat on-line și a reunit membri ai Parlamentului României, reprezentanți ai ministerelor interesate și ai altor instituții publice, cadre didactice universitare, experți în domeniul sănătății mintale, precum și reprezentanți ai mediului neguvernamental, sindical și patronal. Au luat cuvântul domnul Rareș Tudor Pop, vicepreședintele Comisiei pentru tineret și sport și membru al Comisiei pentru sănătate și familie - Camera Deputaților, doamna Elisabeth Brumă, director general adjunct al Direcției Generale Relații Contractuale - CNAS, domnul dr. Constantin-Edmond Cracsner, președintele Colegiului Psihologilor din Romania, domnul Florin-Alin Sava, președintele Comisiei de deontologie și disciplină din cadrul Colegiului Psihologilor din România și prorectorul Universității de Vest din Timișoara, domnul Mihai Copăceanu, consultant MHPSS - OMS Romania, doamna Sorana Mocanu, consultant MHPSS - UNICEF, precum și reprezentanți ai Confederației Patronale Concordia și ai Confederației Sindicatelor Democratice din România (CSDR). Prezentarea studiului a fost realizată de doamna Mădălina Sava, președinta Comisiei Temporare pentru Sănătate Mintală, și au intervenit, de asemenea, experții care au participat la elaborarea studiului, Cătălin Nedelcea, Anca Dobrean, Monica Bartucz, Simona Ștefan, Delia Vîrgă, Cezar Giosan, Aurora Szentagotai. Sesiunea a fost moderată de vicepreședintele CES din partea organizațiilor neguvernamentale ale societății civile, domnul Mihai Dragoș.

Anunț cu privire la desemnarea unei persoane pentru ocuparea poziției vacante din Comitetul Economic și Social European

Partea reprezentanților asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale ai societății civile o nominalizează pe doamna Corina-Andreea Murafa-Benga pentru ocuparea poziției vacante din Comitetul Economic și Social European, urmare a procedurii publice de selecție organizate ca răspuns la Memorandumul Guvernului nr. 20/16495/04.05.2023 și în baza art. 32 din legea 248/2013, republicată...mai mult»

Anunț privind redeschidere apelului pentru  propunerea unei persoane pentru ocuparea poziției vacante din Comitetul Economic și Social European

Consiliul Economic și Social - partea reprezentanților asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale ale societății civile, având în vedere prevederile art. 32 din legea 248/2013, republicată, precum și Memorandumul Guvernului României nr. 20/16495/04.05.2023, transmis C.E.S. prin adresa înregistrată cu numărul 3723/06.06.2023, demarează procedura de selecție pentru înlocuirea unui membru român al Comitetului Economic și Social European, ca urmare a demisiei domnului Cristian Mihai Enescu, pentru perioada rămasă din mandatul 2020 - 2025 și pentru domeniul sustenabilității și protecției mediului...mai mult»
bulletAnunţ referitor la evaluarea candidaturilor depuse
bulletAnunț privind redeschidere apelului pentru  propunerea unei persoane pentru ocuparea poziției vacante din Comitetul Economic și Social European

Memorandum privind desemnarea unui reprezentant al României în cadrul CESE

Aprobarea demarării procedurii privind desemnarea unui reprezentant al României în cadrul Comitetul Economic și Social European (CESE) pentru perioada de mandat rămasă 2020-2025, ca urmare a demisiei unui membru, reprezentant din partea societăţii civile...mai mult»

Memorandum privind desemnarea unui reprezentant al României în cadrul CESE

Aprobarea demarării procedurii privind desemnarea unui reprezentant al României în cadrul Comitetul Economic și Social European (CESE) pentru perioada de mandat rămasă 2020-2025, ca urmare a demisiei unui membru, reprezentant din partea societăţii civile...mai mult»

Consiliul Economic și Social lansează studiul Corelarea salariului minim cu necesarul pentru un trai minim decent

Corelarea salariului minim cu necesarul pentru un trai minim decentConsiliul Economic și Social (CES) a organizat astăzi, 9 martie 2023, între orele 11:00 și 13:00, la sediul Senatului României, masa rotundă prilejuită de lansarea studiului CES "Corelarea salariului minim cu necesarul pentru un trai minim decent", prezentat de comisia de specialitate temporară pentru realizarea studiului menționat și elaborat de experții Sorin Cace, Ștefan Guga, Adina Mihăilescu și Mihnea Preotesi...mai mult»

Consiliul Economic și Social lansează studiul diagnostic privind locuirea de calitate, sustenabilă și accesibilă

București,
Locuirea în România: îmbunătățirea calității, sustenabilității și accesibilității
În urma unei analize derulate pe durata a nouă luni, prin consultarea experților tehnici și organizațiilor reprezentative în domeniu, Consiliul Economic și Social (CES) a lansat studiul Locuirea în România: îmbunătățirea calității, sustenabilității și accesibilității. Analiză diagnostic și recomandări de politici publice și reglementare în domeniu. Acesta poate fi consultat la https://www.ces.ro/studii-elaborate-de-ces/ro/124.

Bogdan Simion, Președintele CES, declară: "Este pentru prima dată în ultimii nouă ani când CES se autosesizează cu privire la un fenomen socio-economic actual și realizează o analiză complexă a acestuia. Aceasta nouă orientare proactivă este un effort comun al celor trei părți ale CES și asigurăm instituțiile publice că suntem un partener care poate coagula profesionalism prin dialog social și civic constructiv pentru elaborarea participativă a politicilor publice de calitate în România".

Patronatele, sindicatele și structurile asociative ale societății civile reprezentate în CES solicită Executivului, Legislativului și Autorităților Publice Locale să se aplece asupra acestei problematici interdisciplinare complexe și să adopte modificări legislative și de reglementare în arii cheie precum colectarea și calitatea datelor privind locuirea, accesul la locuire de calitate pentru grupuri vulnerabile, eficiența energetică în clădiri și planificare teritorială și urbană care să echilibreze interesul economic al dezvoltatorilor cu cel de protejare a naturii urbane și de asigurare a calității locuirii la nivelul întregului ansamblu al orașului.

Corina Murafa, Membră în Plenul CES și Președinta Comisiei de specialitate care a realizat studiul, subliniază: "Consider că a venit momentul ca, în condițiile crizei energetice și economice actuale, locuirea eficientă energetic și accesibilă din punct de vedere al costurilor să devină o prioritate zero pentru autoritățile publice. În elaborarea studiului am lucrat alături de experți selectați transparent, am organizat audieri publice și am primit contribuții scrise din partea actorilor interesați, astfel încât am putut scoate la iveală o largă varietate de lacune legislative, dar și aplicări defectuoase ale legislației existente, în domenii variate, de la monitorizarea locuințelor marginalizate, până la felul în care sunt realizate auditurile energetice."

Evenimentul s-a desfășurat în sala "Avram Iancu" a Senatului României și a reunit membri ai Parlamentului României, reprezentanți ai ministerelor interesate și ai altor instituții publice, cadre didactice universitare,  arhitecți și experți în domeniul locuirii, precum și reprezentanți ai mediului neguvernamental și patronal. Au luat cuvântul doamna Alexandra Bocșe, consilier de stat în Administrația Prezidențială, Departamentul de mediu și sustenabilitate, domnul Marin Țole, Secretar de Stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnul Bogdan Florin Pășcuț, Secretar de Stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, domnul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei Juridice, de numiri, disciplină și imunități din Senat, doamna Oana Alexandra Cambera, Secretara Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, precum și reprezentanți ai Institutului Național de Statistică, Ordinului Arhitecților din România, Confederației Patronale Concordia, Consiliului Tineretului din România și ReThink România. Prezentarea studiului a fost realizată de doamna Corina Murafa, președinta Comisiei Temporare pentru Locuire, iar alături de ea au intervenit și experții Bogdan Suditu, Ancuța Măgurean și Adrian Dan, respectiv Diana Chiriacescu, membră a comisiei. Sesiunea a fost moderată de vicepreședinte CES din partea organizațiilor neguvernamentale ale societății civile, la rândul său membru al comisiei temporare responsabile de realizarea studiului, domnul Mihai Dragoș.

Concluzii principale

În ceea ce privește calitatea locuirii, deși datele statistice disponibile public sunt fragmentate și de slabă calitate, mai cu seamă în ceea ce privește comunitățile marginalizate, România înregistrează o serie de recorduri îngrijorătoare. 45% din tinerii români trăiesc în lipsă severă de locuințe, pe când la nivel european procentul este de patru ori mai mic. Una din cinci gospodării cheltuie mai mult de 60% din venit pe chirie, dublul mediei europene. Studiul recomandă adoptarea a zece indicatori cheie de maximă relevanță la nivel național cu privire la locuirea de calitate și setarea de ținte de politică publică pentru îmbunătățirea lor.

Fondul imobiliar existent este de calitate slabă, suprapopulat și administrat inadecvat. Asistența guvernamentală acordată grupurilor sărace este inadecvată, iar locuințele sociale sunt alocate netransparent, mai cu seamă celor cu venituri ridicate. România a ratificat o serie de tratate internaționale care vizează aspecte legate de locuirea decentă pentru grupurile vulnerabile și de dreptul la locuire, analizate în acest studiu, însă în practică nu își îndeplinește obligațiile derivate din acestea. Studiul recomandă modificarea Legii Locuinței pentru a introduce obligații și sancțiuni la nivelul autorităților județene și locale în domeniul locuirii sociale, interzicerea vânzării de locuințe publice până când deficitul de locuințe sociale nu scade considerabil, stoparea vânzării oricăror locuințe construite pentru tineri și acordarea unui drept de preemțiune autorităților locale la cumpărarea de unități locative sau imobile cu destinația de locuire, în special socială.

Deși 91% din fondul de clădiri existent este alcătuit din clădiri rezidențiale, numai 8% din clădirile rezidențiale unifamiliale au fost renovate în mediul urban și 3% în cel rural, procentul fiind de numai 14% chiar și în cazul clădirilor colective. În practică, calitatea renovărilor este verificată în doar 10% din puținele clădiri unde astfel de lucrări au loc. Băncile de date pentru renovări, certificate energetice și audituri energetice nu sunt operaționale, publice și transparente. CES recomandă acordarea de sprijin financiar proprietarilor de clădiri pentru conformarea cu standardele nZEB, în special pentru sursele regenerabile de energie obligatorii pentru clădirile noi și corelarea tuturor subvențiilor europene sau naționale în domeniul clădirilor cu standardele de renovare majoră sau chiar aprofundată.

Actualul cadru legislativ dedicat  urbanismului întreține tensiunea marcantă între interesul general vizavi de o locuire de calitate, inclusiv criterii de sustenabilitate a mediului construit, și interesele comerciale ale dezvoltatorilor imobiliari. CES recomandă debirocratizarea procesului de autorizare pentru construcții de locuit de mici dimensiuni, concomitent cu creșterea rigorii pentru dezvoltarea de ansambluri rezidențiale, obligativitatea ca autoritățile publice locale să inițieze PUZ-uri pentru zonele care nu au fost clar reglementate prin PUG și să permită inițierea elaborării unui PUZ de către actori privați doar dacă sunt îndeplinite o serie de condiții stricte, precum și menținerea tuturor indicatorilor de calitate a locuirii din Regulamentul General de Urbanism, nu doar includerea selectivă a acestora în documentațiile de urbanism.

Reuniunea anuală a președinților și secretarilor generali ai CESE și ai CES-urilor naționale din cadrul UE

Transformarea provocărilor geopolitice într-o poveste de succes a Uniunii Europene: contribuția societății civile organizate


Consiliul Economic și Social din România organizează, împreună cu Comitetul Economic și Social European (CESE), Reuniunea anuală a președinților și secretarilor generali ai CESE și ai CES-urilor naționale din cadrul UE.

Evenimentul va avea loc la hotelul Novotel din București, Sala Paris, în zilele de miercuri, 9 noiembrie, între orele 14:30 - 18:00, și joi, 10 noiembrie, între orele 09:30 - 13:00.


Tema principală a dezbaterilor este Transformarea provocărilor geopolitice într-o poveste de succes a Uniunii Europene: contribuția societății civile organizate.

Reuniunea va fi prezidată de președintele CES România, dl Bogdan Simion, și de președinta CESE, dna Christa Schweng. Printre invitați se numără dna Mădălina Turza, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului și coordonator strategic al Grupului de Coordonare Strategică a Asistenței Umanitare, dl Raed Arafat, secretar de stat și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, și dl Virgil-Daniel Popescu, ministrul Energiei.

Cele trei sesiuni - Primirea și integrarea în UE a persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina, Conferința privind Viitorul Europei și Calea către o autonomie strategică deschisă a UE - se vor concentra asupra rolului societății civile organizate (sindicate, patronate, organizații neguvernamentale) în abordarea integrării rapide a refugiaților ucraineni și în abordarea vulnerabilității și a dependenței UE, în special în privința energiei și alimentelor.
bulletProgramul evenimentului

Fenomene economice și sociale care impun elaborarea unor noi acte normative

Consiliul Economic și Social semnalează Guvernului sau Parlamentului apariția unor fenomene economice și sociale care impun elaborarea unor noi acte normative.
Având în vedere solicitările primite, vă prezentăm adresa Consiliului Economic și Social către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii...aici.
Răspunsul primit de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii îl găsiți...aici.

Război în Ucraina:
Declarația consiliilor economice și sociale europene


10 Martie 2022


În fața invaziei brutale și nejustificate a Ucrainei de către armata rusă, noi, consiliile economice și sociale din Uniunea Europeană (UE), reprezentând diversitatea actorilor societății civile, dorim să ne exprimăm îngrijorarea majoră, indignarea profundă și sprijinul necondiționat pentru poporul ucrainean.

După eșecul încercărilor diplomatice care au avut loc până în ultimele ore premergătoare atacului, ne exprimăm consternarea urmărind imaginile care par să provină dintr-o epocă pe care o credeam apusă; coloane de tancuri care traversează orașele, civili care fug din zonele de luptă sau se refugiază pe coridoarele metroului din Kiev. Istoria se repetă și, dincolo de sunetele bocancilor și ale bombelor, se aude și frica populației - pe teren, dar și în comunitățile stabilite în afara granițelor. Nici invadarea Ucrainei și nici perspectiva răsturnării instituțiilor sale legitime nu sunt acceptabile pentru noi, ca democrații.

Ne opunem cu fermitate acestei invazii nejustificate a unui stat suveran și dorim, de asemenea, să aducem un omagiu curajului și hotărârii numeroșilor actori ai societății civile ruse care se opun acestei acțiuni distructive - primejduindu-și propria libertate.

Pentru că astfel de crize sunt totodată momente ale adevărului, salutăm forța și claritatea reacției europene. Statele membre și instituțiile UE au reușit să reacționeze în mod eficient, rapid și coordonat. Organizațiile societății civile europene îndeplinesc, de asemenea, în prezent o sarcină colosală de mobilizare a tuturor resurselor de pe teren. Dincolo de declarațiile politice necesare, poporul ucrainean are nevoie astăzi de un sprijin material eficient și masiv.

Avem convingerea profundă că această solidaritate va trebui să fie menținută o lungă perioadă și că fiecare stat membru și fiecare organizație a societății civile europene vor trebui să participe. Instituțiile noastre sunt hotărâte să facă acest lucru. Totuși, pentru a acționa eficient într-o democrație, este nevoie de transparență și coerență. Iar acest lucru e valabil în egală măsură pentru instituția noastră internațională, Asociația Internațională a Consiliilor Economice și Sociale și Instituțiilor Similare (AICESIS), care este acum prezidată de Camera Civică a Rusiei. Camera și-a exprimat poziția oficială în data de 5 martie 2022, într-o scrisoare cu care noi nu putem fi de acord.

Într-adevăr, luând în considerare toate elementele discursului oficial rus în această scrisoare, Camera Civică a Rusiei atribuie Ucrainei responsabilitatea războiului, lucru pe care noi nu îl putem susține în nici un fel.

Este esențial ca membrii AICESIS, consilii și instituții similare, începând cu Camera Civică rusă, să adopte o poziție clară în privința respectării dreptului internațional, să susțină valorile statului de drept, libertățile fundamentale și demnitatea umană, toate acestea fiind valori cruciale pentru dezvoltarea societăților noastre civile.

Drept urmare, semnatarii acestei declarații, care sunt membri atât ai UE, cât și ai AICESIS, îngheață temporar, începând de astăzi, toate activitățile din cadrul AICESIS, până la convocarea unei Adunări Generale extraordinare, pe care aceiași membri își iau angajamentul să o organizeze pe 28 iunie 2022 la Atena, în Grecia. Intenționăm ca această inițiativă să fie discutată și implementată într-un mod transparent împreună cu toate consiliile și instituțiile similare membre ale AICESIS de pe toate continentele, în cadrul Statutului care guvernează Asociația.

Nu subestimăm amploarea dificultăților zilnice și a presiunilor politice care apasă asupra susținătorilor statului de drept, ai libertăților fundamentale și ai caracterului inalienabil al demnității umane și al dreptului popoarelor la autodeterminare. Sperăm sincer că reprezentanții societății civile ruse vor putea să vorbească deschis în favoarea păcii și a dialogului între popoare.

În sfârșit, consiliile noastre fac apel la șefii europeni de stat și de guvern, care se vor întâlni la Versailles pe 10 și 11 martie 2022, să își ia angajamentul de a aprofunda tot mai mult construcția Uniunii Europene și de a consolida politicile necesare pentru creșterea rezilienței sale.

Până atunci, susținem împreună toate sancțiunile europene și internaționale adoptate împotriva Federației Ruse. Și credem, astăzi, că demnitatea ne impune să mobilizăm toate resursele și să transmitem toate mesajele posibile pentru a asigura poporul ucrainean că nu este singur în lupta sa împotriva opresiunii și că instituțiile noastre și organizațiile societății civile din cadrul acestora îi sunt alături în acest moment întunecat pentru pacea mondială.

War in Ukraine: Statement of the European Economic and Social Councils

Guerre en Ukraine: Déclaration des Conseils économiques et sociaux européens



Comunicatul de presă al Comitetului Economic și Social European
Europa nu este în siguranță dacă Ucraina nu este în siguranță și protejată

În cadrul unei dezbateri spontane inițiate de președinta CESE, Christa Schweng, în timpul sesiunii plenare din februarie, membrii Comitetului Economic și Social European au condamnat invazia nejustificată și neprovocată a Ucrainei de către Federația Rusă. Membrii CESE și-au exprimat solidaritatea cu poporul ucrainean și au solicitat acțiuni ferme atât la nivelul UE, cât și la nivel național, într-un spirit de unitate în aceste momente dramatice.

În deschiderea dezbaterii, președinta Christa Schweng a subliniat natura critică a acestei situații pentru Europa și a declarat: "Astăzi am asistat la o agresiune la ușa UE. O astfel de acțiune constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a acordurilor internaționale, inclusiv a acordurilor de la Minsk. În aceste ore, gândurile noastre se îndreaptă către Ucraina și societatea sa civilă, către femeile, bărbații și copiii nevinovați, care se confruntă cu acest atac neprovocat și se tem pentru viețile lor. Europa trebuie să fie alături de Ucraina și de societatea sa civilă!" a declarat președinta Schweng.

Numeroși membri ai CESE, în frunte cu președinții celor trei grupuri, și-au exprimat solidaritatea și unitatea cu poporul ucrainean și îngrijorarea profundă cu privire la intensificarea agresivității de care dă dovadă de regimul rus.

Stefano Mallia, președintele Grupului "Angajatori", a subliniat: "UE este cu siguranță unită în dorința de a acționa cu fermitate. Am fost în Piața Maidan și un lucru pe care mi-l amintesc cu tărie este dorința uriașă a societății civile de a face parte din Europa, de a face parte din UE. Și acesta e un lucru pe care trebuie să continuăm să ni-l amintim și pe care trebuie, de asemenea, să încercăm să îl protejăm. Ucraina nu poate fi abandonată. Trebuie să fim pregătiți să plătim și un preț pentru eforturile și acțiunile care trebuie întreprinse."

Oliver Röpke, președintele Grupului "Lucrători", a adăugat: "Este momentul să ne opunem și să spunem clar că Europa nu va permite niciodată acest lucru. Trebuie să fim uniți și să găsim răspunsuri la această agresiune și să fim alături de poporul ucrainean, în deplină solidaritate cu acesta. Sindicatele nu uită că mașinăria de război este alimentată cu sângele muncitorilor, solicită retragerea trupelor rusești și sprijină societatea civilă atât din Ucraina, cât și din Rusia."

În același spirit, Séamus Boland, președintele Grupului "Diversitate Europa", și-a exprimat sprijinul: "Ne aflăm în fața unei prăpastii și trebuie să luăm legătura cu organizațiile societății civile din Ucraina. Valorile și principiile noastre europene sunt în joc și trebuie să ne exprimăm puternic împotriva agresiunii și pentru valorile pe care Europa le-a susținut de la Al Doilea Război Mondial încoace. Mai presus de toate, UE trebuie să rămână unită și solidară cu vecinii noștri."

Membrii CESE regretă profund faptul că toate eforturile diplomatice de a evita un război au fost zadarnice și au subliniat că valori precum democrația, drepturile fundamentale și statul de drept nu sunt negociabile. Ei au accentuat necesitatea ca oamenii să fie deosebit de atenți atunci când evaluează informațiile din social media și să fie precauți în privința potențialelor atacuri cibernetice.

Membrii CESE au făcut apel la UE și la statele sale membre să ofere în continuare asistență politică, financiară, tehnică și umanitară Ucrainei.

Președintele Secțiunii pentru relații externe a CESE, Dimitris Dimitriadis, a declarat că CESE se va strădui să sprijine în continuare societatea civilă ucraineană prin intermediul canalelor noastre bine cunoscute, precum Platforma societății civile UE-Ucraina, și prin contactele noastre bilaterale.

În încheierea dezbaterii, dna Schweng a subliniat: "Motivul pentru construirea unei Uniuni Europene - și anume pacea - este astăzi mai important ca niciodată. În calitate de europeni, trebuie să fim solidari și alături de poporul ucrainean pentru a gestiona această situație cu adevărat dificilă și imposibil de prevăzut."

Comunicatul în original se găsește aici

Declarație referitoare la conflictul militar din Ucraina și consecințele acestuia

Consiliul Economic și Social condamnă agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei și atrage atenția că respectarea drepturilor omului și dezvoltarea economică și socială a tuturor statelor lumii sunt în mod indisolubil dependente de starea de pace, precum şi de soluţionarea conflictelor pe cale diplomatică şi cu respectarea legislaţiei internaţionale...mai mult»

Declarația Consiliul Economic și Social referitoare la conflictul militar din Ucraina se poate descărca accesând link-ul următor...mai mult»

Plenul Consiliului Economic și Social din România a decis înființarea unei comisii temporare în vederea coordonării elaborării unui studiu cu privire la problematica locuirii

Calendarul lucrărilor comisiei temporare in vederea elaborării studiului privitor la locuire începe prin a organiza o consultare/ audiere publică, marți 21 decembrie 2021, interval orar 15:30 - 17:00.

Agenda consultării:
• Tur de masă pentru prezentarea organizațiilor/ specialiștilor prezenți si interesul vizavi de problematica locuirii;
• Introducere cu privire la demersul CES pe subiectul locuirii, in baza hotărârii Plenului;
• Studii, cercetări, luări de poziție in care organizațiile/ specialiștii prezenți au fost implicați, pe tematica locuirii;
• Probleme legislative si de implementare a legislației cu privire la locuire sesizate in practica de organizații/ specialiști;
• Unghiuri legate de problematica locuirii pe care cei prezenți le vad relevante pentru studiul demarat.

Vă rugăm să ne confirmați participarea la eveniment până pe data de 21 decembrie 2021 ora 10:00, la adresa de e-mail: ong@ces.ro, urmând ca ulterior să vă transmitem datele pentru conectare.

Studiu cu privire la problematica locuirii

La 25 de ani de la prima lege a locuinței în România post-decembristă, Plenul Consiliului Economic și Social din România a decis înființarea unei comisii temporare în vederea coordonării elaborării unui studiu cu privire la problematica locuirii.

Cadrul legislativ aferent locuirii (Legea nr. 114 din 11 octombrie 1996 privind locuințele) necesită îmbunătățiri fundamentate pe date și dovezi, întrucât locuințele din România au cea mai scăzută suprafață locuibilă din Uniunea Europeană, rata de supraaglomerare este mult peste media europeană, iar consumul de energie al clădirilor rezidențiale din România reprezintă peste 30% din consumul energetic final național.

Comisia temporară va studia această problematică din perspectiva accesului la locuințe decente pentru grupurile vulnerabile, a dreptului la locuire, a eficienței energetice și a amprentei de carbon a stocului de clădiri, dar și din perspectiva dezvoltării urbane sustenabile.

În comisia temporara care va superviza derularea studiului sunt reprezentate:
• Organizațiile  neguvernamentale, prin Corina Murafa (raportor, Ashoka România), Diana Chiriacescu (FONSS) și Mihai Dragoș (Consiliul Tineretului din România)
• Sindicatele, prin Rodrigo-Gabriel Maxim (Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN) și Florea Dobrescu (CNSLR-Frăția)
• Patronatele, prin Doina Ciomag (Confederatia Patronala Concordia)
Comisia temporara își va derula lucrările în perioada decembrie 2021 - aprilie 2022.

Organizațiile interesate au posibilitatea de a transmite propuneri și idei, precum și materiale de documentare în vederea analizării de către Comisie pe email la ong@ces.ro.

De-a lungul derulării studiului urmează a fi organizate și consultări în format videoconferință cu părțile interesate.

Procedura pentru înscriere la acestea va fi anunțată pe website-ul CES, precum și pe canalele de social media proprii CES sau părților reprezentate în CES.

Miercuri, 15.12.2021



Punct de vedere referitor la Nota din 13.09.2021 publicată pe site-ul instituției Avocatul Poporului


Stimată doamnă,

Referitor la Nota emisă în data de 13.09.2021 publicată pe site-ul instituției Avocatul Poporului privind propunerea de soluționare a petiției nr. 17351/06.09.2021, prin care dl Sorin loniță solicită Avocatului Poporului sesizarea Curții Constituționale cu privire la dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții "Anghel Saligny" invocând ca motive de neconstituționalitate, printre altele, adoptarea acesteia fără solicitarea și primirea avizului Consiliului Economic și Social, facem următoarele precizări:

În calitatea sa de organism consultativ al Parlamentului și al Guvernului, așa cum este definit în art. 141 din Constituția României, Consiliul Economic și Social este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative inițiate de Guvern sau a propunerilor legislative ale deputaților ori senatorilor, rezultatul acestor consultări concretizându-se în avize la proiectele de acte normative (Art. 2 din Legea nr. 248/2013).

Activitatea de avizare a Consiliului Economic și Social este reglementată de Legea nr. 248/2013, privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, republicată, cu modificările și completările ulterioare precum și de H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării.

Conform art. 7 din Legea nr. 248/2013, Consiliul Economic și Social are obligația de a analiza proiectele de acte normative primite și de a transmite avizul său în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării.

Articolul 22 din Anexa la H.G. nr. 561/2009 reglementează faptul că "După finalizarea procesului de avizare interministerială a proiectului de document de politici publice sau, după caz, a proiectului de act normativ, forma finală însoțită, dacă este cazul, de observațiile instituțiilor avizatoare și de nota justificativă privind nepreluarea acestora se transmite, prin grija inițiatorilor, Curții de Conturi a României, Consiliului Concurenței, Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Consiliului Economic și Social și/sau Consiliului Superior al Magistraturii, după caz, în vederea obținerii avizelor, dacă obținerea acestora este obligatorie, conform dispozițiilor legale în vigoare."

În Nota emisă de instituția pe care o conduceți sunt analizate premisele de neconstituționalitate ale OUG nr. 95/2021 invocate în petiția formulată, printre care și lipsa avizului Consiliului Economic și Social. Cu privire la solicitarea și primirea avizului Consiliului Economic și Social, Avocatul Poporului consideră că, întrucât proiectul Ordonanței de Urgență pentru aprobarea Programului de investiții "Anghel Saligny" a fost trimis spre avizare Consiliului Economic și Social, lipsa acestuia nu constituie motiv de neconstituționalitate, invocându-se jurisprudența Curții Constituționale referitoare la "consecințele juridice ale operațiunii de avizare"". În acest sens, sunt invocate susținerile Curții Constituționale cuprinse în Decizia nr. 393/2019, conform cărora obținerea avizului nu este obligatorie, în condițiile în care acesta a fost solicitat, "procedura legislativă neputând fi obstrucționată de pasivitatea autorităților avizatoare", precum și cele cuprinse în Decizia nr. 391/2021.

În cele ce urmează, vă aducem la cunoștință argumentele din care rezultă faptul că, deși proiectul Ordonanței de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului de investiții "Anghel Saligny" a fost trimis spre avizare Consiliului Economic și Social, condiția privind solicitarea obligatorie a avizului nu a fost îndeplinită, întrucât nu au fost respectate prevederile legale referitoare la aceasta, respectiv cele reglementate la art. 22 din Anexa la H.G. nr. 561/2009 conform cărora proiectul de act normativ trebuie transmis spre avizare Consiliului Economic și Social "după finalizarea procesului de avizare interministerială".

Prin adresa înregistrată la CES cu nr. 5980/12.08.2021 a fost transmis de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației spre avizare Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului Național de Investiții "Anghel Saligny", acesta fiind introdus pe ordinea de zi a ședinței Plenului din data de 17.08.2021. Întrucât proiectul de act normativ nu era avizat de către ministerele competente (M.M.A.P., M.T.I., M.E., M.F. și M.J.), nefiind astfel îndeplinită condiția reglementată de art.22 din Anexa la H.G. 561/2009, acesta a fost returnat inițiatorului în vederea finalizării procesului de avizare interministerială, prin adresa nr. 6127/17.08.2021, ca urmare a Hotărârii Plenului nr. 105/18.08.2021.

Prin adresa înregistrată la instituția noastră cu nr. 6138/17.08.2021, a fost transmis din nou spre avizare de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului Național de Investiții "Anghel Saligny" care a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței Plenului din data de 19.08.2021. Întrucât proiectului de act normativ îi lipseau și de această dată avizele ministerelor competente (M.M.A.P., M.T.I., M.E., M.F. și M.J.) acesta a fost returnat inițiatorului în vederea finalizării procesului de avizare interministerială, prin adresa nr. 6170/19.08.2021, ca urmare a Hotărârii Plenului nr. 107/19.08.2021.

Prin adresa nr. 6287/25.08.2021, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a transmis Consiliului Economic și Social proiectul de act normativ în forma sa finală, fiind introdus pe ordinea de zi a ședinței Plenului CES din data de 26.08.2021. Întrucât nici la această dată proiectul de act normativ nu avea avizele necesare ( M.M.A.P., M.T.I., M.E., M.F. și M.J.) a fost amânată avizarea acestuia până la proxima ședință, în vederea finalizării procesului de avizare interministerială cu încadrarea în termenul legal de 10 zile pentru emiterea unui aviz.

Ca urmare a solicitării inițiatorilor formulată prin adresa înregistrată la CES cu nr. 6353/27.08.2021, a fost convocată o ședință a Plenului CES pentru data de 30.08.2021, dată la care Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului Național de Investiții "Anghel Saligny" a fost retras de către inițiator, prin adresa înregistrată la CES cu nr. 6357/30.08.2021.

Având în vedere cele de mai sus, apreciem că rezultă cu claritate faptul că în speță Consiliul Economic și Social, ca instituție avizatoare, nu a dat dovadă de "pasivitate", precum și faptul că nu a fost îndeplinită condiția solicitării avizului CES întrucât nu au fost îndeplinite procedurile legale în acest sens, cu atât mai mult cu cât inițiatorul și-a retras proiectul de act normativ deși se afla în termenul legal de avizare.

Importanța solicitării avizului Consiliului Economic și Social de către inițiatorii proiectelor de acte normative ca o condiție sine qua non a derulării procesului legislativ și ca motiv de neconstituționalitate a fost consacrată de către Curtea Constituțională printr-o serie de Decizii dintre care enumerăm:
Decizia Curții Constituționale nr. 681/2018 având ca obiect soluționarea obiecției de neconstituționalitate referitoare la Legea privind Codul administrativ al României.
Decizia Curții Constituționale nr. 141/2019 având ca obiect soluționarea obiecției de neconstituționalitate a prevederilor Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, precum și pentru completarea art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Decizia Curții Constituționale nr. 139/2019 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Decizia Curții Constituționale nr. 393/2019 cu privire la obiecțiile de neconstituționalitate referitoare la Legea privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcții edificate pe acestea și anumitor activități economice autorizate, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Decizia Curții Constituționale nr. 29/2020 asupra obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane.
Decizia Curții Constituționale nr. 152/2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9, art. 14 lit. c1)-f) și ale art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență și a ordonanței de urgență, în ansamblul său, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, în ansamblul său;
Decizia Curții Constituționale nr. 154/2020 asupra obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru acordarea unor facilități pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României;
Decizia Curții Constituționale nr. 155/2020 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru suspendarea rambursării creditelor;
Decizia Curții Constituționale nr. 239/2020 referitoare la admiterea obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2017.

Sperăm că aspectele mai sus prezentate vor contribui la o mai bună fundamentare a demersului dumneavoastră, întrucât o corespondență instituțională oficială furnizează informații mai pertinente decât cele aflate pe site-ul instituției, sau rezultate în urma unei discuții pe teme de importanță generală cu președintele instituției. Credem că veți împărtăși această opinie, cu atât mai mult cu cât în situații similare ați ales calea comunicării instituționale. Astfel, cu titlu de exemplu, în cazul demersului dumneavoastră în sensul sesizării Curții Constituționale cu privire la adoptarea a 25 de Ordonanțe de Urgență într-o singură ședință de Guvern, prin adresa înregistrată la CES cu nr. 608/05.02.2020 ați solicitat informații cu privire la consultarea/avizarea de către CES a acestor proiecte de acte normative, informații care au fost communicate cu celeritate de către instituția noastră prin adresa nr. 252/13.02.2020.

În speranța unei cât mai bune colaborări viitoare, vă asigurăm, stimată doamnă Avocat al Poporului, de întreaga noastră considerație,

Președinte CES
Bogdan SIMION


Luni, 13.09.2021



Consiliul Economic și Social vă prezintă invitația la consultarea publică

Consiliul Economic și Social vă prezintă invitația la consultarea publică demarată de Ministerul Justiției pentru modificarea OG nr. 26/2000 http://www.just.ro/ong-urile-se-pot-inscrie-pentru-consultarea-publica-demarata-de-ministerul-justitiei-pentru-modificarea-og-26-2000/.
Organizațiile neguvernamentale din România interesate să participe la consultarea publică referitoare la modificarea OG 26/2000 sunt rugate să completeze și să transmită formularul (.docx) / (.pdf),  la adresa de mail: cabinet.ss-pasca@just.ro până la data de 16.08.2021...mai mult»

COMUNICAT DE PRESĂ

În legătură cu afirmațiile formulate în cadrul briefing-ului de presă susținut la finalul ședinței de guvern din 7 aprilie 2021, Consiliul Economic și Social face următoarele precizări:
Instituția noastră și-a arătat de fiecare dată deplina disponibilitate și susținere raportat la necesitatea adoptării unor avize în regim de urgență, Plenul Consiliului Economic și Social hotărând, în acest sens, ca ședințele să se desfășoare în fiecare zi de miercuri, la ora 10:00, anterior ședinței săptămânale a Guvernului.
Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, având ca obiect de reglementare instituirea măsurii complementare a suspendării activității, pe o perioadă determinată, pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire și combatere a răspândirii coronavirusul SARS-CoV-2, a fost transmis de Ministerul Afacerilor Interne, prin fax, în seara zilei de ieri, 6 aprilie, la ora 18:51. Suplimentarea ordinii de zi a ședinței de astăzi, 7 aprilie, de la ora 10:00, nu a mai fost posibilă, la baza acestei hotărâri aflându-se considerente de ordin legal, fiind necesar ca proiectul de act normativ să fi fost anterior analizat în cadrul comisiilor de specialitate.
În pofida faptului că Legea nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede un termen de avizare de 10 zile lucrătoare, în cursul dimineții de mâine, 8 aprilie, vor fi organizate ședințele comisiilor de specialitate, iar, la ora 14:00, ședința Plenului, având ca unic punct înscris pe ordinea de zi avizarea proiectului de Lege mai sus menționat.
Facem un apel către Guvern ca, pe viitor, să asigure un timp suficient pentru analizarea impactului proiectelor de acte normative transmise spre avizare. Totodată, pentru a putea să ne realizăm în bune condiții rolul conferit de Constituția României prin art. 141, solicităm Guvernului să asigure Consiliului Economic și Social posibilitatea de a aloca un timp mai lung de analiză în cazul proiectelor de acte normative cu impact major, cu încadrarea în termenul legal de 10 zile lucrătoare.

"Consiliul Economic și Social este organ consultativ al Parlamentului și al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înființare, organizare și funcționare" (Art. 141 din Constituția României)

Miercuri, 07.04.2021


Declarația Președintelui CES referitor la avizele emise în ultima ședință a Plenului pe legi referitoare la bugete sau cu impact bugetar major

Declaratie a Presedintelui CES Bogdan Simion

Bogdan Simion, noul președinte al Consiliului Economic și Social

În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 248/2013, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 38 din Regulamentul de organizare și funcționare al CES, în data de 18.01.2021, dl Bogdan SIMION, din partea asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale ale societății civile, a fost ales Președinte al Consiliului Economic și Social.

Curtea de Conturi a României va efectua o misiune de audit financiar asupra situațiilor financiare ale CES România

Curtea de Conturi a României va efectua o misiune de audit financiar asupra situațiilor financiare ale CES România
În perioada 08 februarie-16 aprilie 2021, Curtea de Conturi a României va efectua o misiune de audit financiar asupra situațiilor financiare ale CES România, încheiate la data de 31 decembrie 2020.
Domnul Mihai Busuioc, președintele CCR, a însoțit la sediul CES echipa care va efectua misiunea de audit și, cu acest prilej, domnia sa s-a întâlnit cu domnii Iacob Baciu și Bogdan Simion, fostul și actualul președinte al CES.

Scrisori de felicitare către noul președinte al CES, dl. Bogdan Simion

Scrisoare Președintelui Comitetului Economic și Social European Christa Schweng

Corespondență - Încheierea mandatului președintelui Iacob Baciu

Scrisoare la încheierea mandatului președintelui Iacob Baciu
Scrisoarea Secretarului General al AICESIS Francisco Gonzalez de Lena
Scrisoare Președintelui CES Spania Pedro Fernández Alén
Scrisoarea Președintelui CES Italia Tiziano Treu

Candidatura d-lui Bogdan Simion la Președinția Consiliului Economic și Social

Document candidatură la Președinția Consiliului Economic și Social

Constituirea noului Plen al CES

Documente PLEN
Documente PLEN
Documente PLEN
Documente PLEN
Documente PLEN
Documente PLEN
Documente PLEN
Documente PLEN
Documente PLEN
Documente PLEN
Documente PLEN
Documente PLEN
Documente PLEN

Încheierea mandatului CES România la președinția AICESIS și a UCESIF, 2019



AICESIS

AICESIS




UCESIF

UCESIF


Informații utile referitoare la activitatea internațională a CES-urilor și instituțiilor similare pe perioada pandemiei de COVID19

Noul raport al OIM privind politica globală de ocupare a forței de muncă abordează provocările generate de criza Covid-19 și prezintă calea spre speranță și ajutorare pentru milioane de oameni
Un nou raport al OIM, "Revizuirea politicii globale de ocupare a forței de muncă: politicile de ocupare a forței de muncă pentru transformarea structurală incluzivă", examinează provocările actuale și persistente de pe piața muncii și oferă un plan pentru elaborarea unor soluții noi și inovatoare de concepere și punere în aplicare a politicilor atât în timpul crizei actuale, cât și dincolo de ea.
Global Employment Policy Review 2020 [EN]
New ILO report on global employment policy tackles crisis challenges, charts path to hope and relief for millions of people [EN]

Cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii, OIM aduce un omagiu eforturilor depuse de femei pentru crearea unui viitor al egalității și pentru redresarea în urma pandemiei de Covid-19 și organizează pe 8 martie, între 15.00 și 16.30 (Ora Europei Centrale), o sesiune de discuții pe tema impactului actualei pandemii asupra egalității de gen. Printre vorbitori se numără directorul general al OIM, dl Guy Ryder, și premierul Namibiei, dna Saara Kuugongelwa-Amadhila. Înscrierile pentru a urmări această sesiune se pot face accesând linkul: https://www.ilo.org/gender/Events/WCMS_773334/lang--en/index.htm

În virtutea parteneriatului dintre AICESIS și ECOSOC, CES-urile membre ale AICESIS sunt invitate să participe online, în zilele de 7 și 8 aprilie 2021, la Forumul ECOSOC pentru tineri cu tema Redresare sustenabilă și viguroasă în urma pandemiei de Covid-19, care promovează dimensiunile economică, socială și ecologică ale dezvoltării durabile
Înscrierile se pot face accesând link-ul de mai jos până pe 17 martie 2021

Rezoluția Comitetului Economic și Social European referitoare la implicarea societății civile organizate în Planurile naționale de redresare și reziliență, pe baza consultărilor din cele 27 de state membre
Planurile naționale de redresare și reziliență [EN]
Planurile naționale de redresare și reziliență -Anexă [EN]

Declarația Directorului General al OIM cu prilejul Zilei mondiale a justiției sociale
Vizualizați declarația

Departamentul de Guvernanță și Tripartism al Organizației Internaționale a Muncii (OIM)
Departamentul de Guvernanță și Tripartism al Organizației Internaționale a Muncii (OIM) a publicat documentul Decent Work in a Globalized Economy / Le travail décent dans une économie mondialisée, care tratează chestiunea guvernanței lanțurilor de aprovizionare globale și experiențele anumitor țări.

If you can not view attached Download Adobe AcrobatReader PDF files then click here to download Adobe Acrobat Reader



If you can not view attached Microsoft Office Word MS Word files then click here to download Word Viewer


Powered by King Systems® - Web Design | Web Solutions | Web Hosting | Identitate