Séminaire international sur la révolution digitale
Dans le cadre du partenariat que l'Association internationale des CES et institutions similaires (AICESIS), la présidence actuellement assurée par la CES Roumanie, entretient avec l'Organisation internationale du Travail (OIT) les 23 et 24 octobre, Genève, OIM, séminaire international sur la révolution digitale, thème lancé par le président de la CES Roumanie lors de la présidence de l'AICESIS.
Participarea delegației CES România la Seminarul internațional pe tema revoluției digitale organizat de
AICESIS împreună cu OIM
la Geneva, în Elveția, 23-24 octombrie 2018
De asemenea, așa cum s-a stabilit la întâlnirea bilaterală pe care președintele AICESIS, domnul Iacob Baciu, a avut-o cu domnul Guy Ryder, director general al OIM, în ziua de 2 iulie la sediul OIM din Geneva, acest seminar a prilejuit și semnarea unui
nou acord de cooperare între AICESIS și OIM.
Delegația română a fost alcătuită din domnii Iacob Baciu, președinte, Liviu Rogojinaru, Liviu Apostoiu, vicepreședinți, și doamna Eugenia Ștefănescu, directorul Direcției Relații Internaționale și Relații Publice.
La seminar au participat 21 de CES-uri și instituții similare, numărul total al participanților fiind în jur de 70.
Seminarul a fost deschis de către președintele AICESIS, domnul Iacob Baciu, care, în alocuțiunea de deschidere, a mulțumit directorului general al OIM și echipei sale pentru excelenta organizare a evenimentului și a punctat importanța educației tinerei generații și a actualizării programelor de învățământ în contextul revoluției digitale.
A urmat discursul de bun venit susținut de domnul Guy Ryder, care a subliniat importanța dialogului social în confruntarea provocărilor economice, sociale și ecologice ale secolului XXI și în conceperea politicilor de promovare a justiției sociale. De asemenea, domnul Guy Ryder și-a exprimat satisfacția cu privire la intensificarea constantă a cooperării dintre OIM și AICESIS din momentul semnării primului acord în 2012 și bucuria de a marca un moment istoric prin reînnoirea acordului cu prilejul acestui seminar.
Momentul cel mai important al seminarului l-a constituit, desigur, semnarea Acordului de cooperare dintre AICESIS și OIM ce are ca obiectiv principal consolidarea parteneriatului deja existent care aduce importante avantaje celor două instituții.
Seminarul a cuprins trei sesiuni de lucrări pe trei teme diferite, și anume:
Educația în societatea digitală: formarea profesională pentru tranziția în muncă și adaptarea sistemului de învățământ; Impactul revoluției digitale asupra mobilității forței de muncă și a întreprinderilor: crearea de locuri de muncă în țările de imigrare și modificarea criteriilor de localizare a firmelor; și Evoluția economiei digitale și egalitățile: riscurile inegalităților și promovarea egalității - rolul partenerilor sociali și al dialogului social.
Raportorul general al AICESIS, domnul Adrian Marin, a rezumat concluziile seminarului internațional OIM-AICESIS privind revoluția digitală, iar președintele AICESIS, domnul Iacob Baciu, a încheiat lucrările seminarului.